Module-modulatii

module, modulații

În loc de primăvară, ninsoare. Nici măcar pîrtiile nu îmi surîd. M-am trezit cu febră și o senzație de disconfort în gît, pe canalul nazal în sus. Și cu carnea dureroasă, de parcă m-ar fi frămîntat o mie de draci peste noapte, ca pe Ivan Turbincă.

Apropo de povești, a trebuit un modul de terapie de grup de opt ore pe tema Umbrei lui Jung ca să descopăr de ce povestea mea preferată e povestea mea preferată.  Și care mi-s fricile legate de mine cele mai adînci, cele mai îngropate. Nu aș fi zis că după atîta terapie mai pot zăcea în pat cu atîta durere în suflet, abia descoperită, abia scoasă la suprafață. Căcatul din tine nu se termină niciodată. Suntem hîrdaie de rahat bine îngropat, bine camuflat de ghirlande de flori închipuite. Și iar îmi amintesc de psihiatrul lui Vian, care curăță cu dinții mizeria tuturor și nu știu dacă fiorii care mă cuprind sunt frisoane de febră sau groază.

Ok, să zicem că vrei să te uiți în tine adînc și că te crezi pregătită să vezi ce e acolo, să fii și personajul negativ al propriei povești. Să zicem că știi că tot ce te deranjează la alții, ce îți provoacă reacții puternice e și în tine, e acolo, e Umbra ta, inacceptabilă, de neasumat pînă atunci. Dar uite că te răpune, de fapt. Uite că te lasă fără suflare, zăcînd în pat, transpirînd rece: eu sunt asta, eu, eu, eu?!

Știi toate astea, ești mai aware decît ai fost vreodată în viața ta, știi că orice alegere faci, de la felul în care te îmbraci, ce pui de Facebook, ce îți place, care sunt preferințele tale, totul, dar totul spune ceva despre tine ce nu ești pregătit să integrezi și ajungi să îți dorești să nu fi știut toate astea, să nu te mai analizezi atît, să te doară mai puțin. Dar fără durere nu e vindecare, așa că cureți puroiul, cureți, cureți, strîngi din dinți și mai cureți puțin.

Terapeuta zice: numiți filmul vostru preferat de dragoste și ție ți se devălmășesc în cap almodovari, vontrieri și castellito, îți pică fisa aproape instant și de ce, care îți sunt credințele și tiparele și, în consecință, alegerile, apoi terapeuta zice: luați o hîrtie și scrieți, luați o foaie și desenați, ți-e frică să te apropii de ele, întotdeauna ce iese acolo e și ce te aștepți deja, dar mai ales ce nu te aștepți. Și-apoi zaci, cu rana deschisă, bine, bine, dar cît va mai durea? Cîtă terapie e prea multă terapie, cînd e timpul să te oprești? Și bănuiești răspunsul, așa că nu îl vrei de-a binelea, vrei doar să te mai victimizezi puțin.

Te duci acasă și te uiți și reuiți la Breaking the waves, și la Volver, și Not ti muovere, și Venuto al mondo, și Dancer in the dark, și pui mîna pe Fîșii de rușine al lui Fulaș și nu te lași pînă nu termini cartea și filmele și citești, și te uiți, și stai așa, cu toate rănile deschise, ca un mare ars.

Terapeuta zice: cum te simți după modul? Călcată de tren, răspunzi, dezmembrată. Lasă-te, zice terapeuta. Tolerează. Mă las, mă îndur, îndur, tolerez, mă tolerez, plîng, mă curăț, nu o să se termine niciodată, nu te ocupi cu îngropatul 38 de ani și apoi în doi dezgropi tot, nu-i așa?

Apoi te înscrii la următorul modul, din martie, sperînd că te vei încălzi puțin pînă atunci. Mai ales pe interior.

O să fii bine, o să fiu bine, bine, bi-ne, b i n e…

https://acestblogdenervi.ro/module-modulatii/